marți, 26 ianuarie 2021

Înaltpreasfințitul VLADIMIR și Preasfințitul PETRU, au vizitat biserica de la Valea Mare

 Luni, 25 ianuarie 2021, în a doua parte a zilei, Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, însoțit de Prot. Vadim CHEIBAȘ, Secretarul Mitropolitan, după ce au luat act de cunoaștere mai întâi de lucrările ce se efectuează la construcția monumentalei Catedrale în cinstea Icoanei Maicii Domnului, dimpreună cu Preasfințitul PETRU au vizitat câteva biserici și mănăstiri recent înființate și care se află în proces de construcție și împodobire.

Preasfințitul PETRU, prin această vizitare a acestor sfinte locașuri, a ținut să-i prezinte Înaltpreasfinției Sale, unele din multele biserici ce au fost înălțate prin contribuția și binecuvântarea Preasfinției Sale, în acești 10 ani de activitate arhipăstorească.