Sâmbătă, 14 octombrie 2023, localitatea Valea Mare și-a sărbătorit hramul bisericii și a localității.
Ziua de mare sărbătoare a început cu Sfânta Liturghie la biserica în construcție „Acoperemântul Maicii Domnului”.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, slujba a fost oficiată de către preotul Vadim COROSTINSCHI, parohul bisericii în construcție și soborul de preoți: Arhimandritul Pahomie, Starețul Mănăstirii Bocancea și Protoiereul Vitalie Nichiforeac, Parohul bisericii din Bușila.
Cuvântul de învățătură a fost aprofundat după mesajul Evanghelic ce arată pe cele două surori Marta și Maria, fiind două categorii de creștini. Unii ca Marta se îngrijesc de viața cotidiană și nu dau chemării clopotului ce răsună și ne cheamă la rugăciune duminica sau de sărbători. Alții sunt ca Maria care trec pragul bisericii și vin la Biserica lui Hristos de a primi binecuvântare ascultând povețele lui Hristos prin Sfânta Liturghie care este împărțită în două părți: mesajul evanghelic sau primirea învățăturii și unirea nemijlocită cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie.
Hristos este cel care prezintă pe Maria ca un model bun al chibzuinței și înțelepciunii duhovnicești, de a aranja toate lucrurile la timpul lor. Șase zile să le lucrezi trupului, iar ziua a șaptea să o închini Domnului. Și la finalul evangheliei Hristos este Cel care fericește pe cei ce ascultă de cuvântul lui Dumnezeu și îl îndeplinesc pe El, ceea ce ne pune a conștientiza raportul nostru pe care îl avem față de viața noastră religioasă.
Continuând mesajul de învățătură s-a axat pe dragostea și rugăciunea adusă față de Maica Domnului și importanța de a prăznui Acoperământul Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, aducîndu-ne aminte de acea preamărită arătare a ei care a fost în biserica Vlahernei, fiind văzută de Sfântul Andrei şi de Epifanie. Să prăznuim, mulţumind Acoperitoarei noastre pentru această prea mare milostenie arătată spre neamul creştinesc şi cu tot dinadinsul s-o rugăm pe ea ca, acum şi întotdeauna, cu milostivire să ne acopere pe noi, cei care avem nevoie de Acoperământul ei, de vreme ce fără de Acoperământul şi sprijinul ei nouă, celor ce întotdeauna mâniem pe Dumnezeu, nu ne este cu putinţă a trăi, pentru că, greşind mult, cădem sub multe certări, după cum zice Sfânta Scriptură: "Multe sunt bătăile păcătosului" (Psalm 31, 11). Acum am fi pierit pentru fărădelegile noastre, de nu ne-ar fi acoperit pe noi preamilostiva Stăpână; căci de nu ar fi stat înainte Sfânta Fecioară, rugându-se pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi de atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit până acum liberi? Ne sfătuieşte Prorocul Isaia: „Ascundeţi-vă cît de puţin, până ce va trece mânia Domnului". (Isaia 26, 20) Unde vom putea să ne ascundem de mânia Domnului? Acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri ca să scăpăm noi, pătimaşii, în afară de Acoperământul Sfintei Fecioare Maria, Stăpâna lumii, care pentru sine şi prin gura Duhului Sfânt, grăieşte: "Eu ca negura am acoperit pământul".
Deci sub Acoperământul acesta să ne ascundem, care acoperă tot pământul ca o negură. O, Prea Cinstită Fecioară Născătoare de Dumnezeu, pentru ce te asemeni cu un lucru urât ca negura? Oare nu-ţi sunt ţie soarele, luna şi stelele spre asemănare? Precum şi cu mirare s-a zis despre tine: "Cine este aceasta care se iveşte ca o dimineaţă, frumoasă ca luna şi aleasă ca soarele? Iar negura ce fel de frumuseţe are, că nu te scârbești de asemănarea ei? Negura când cade pe pământ se înmulţeşte şi îl acoperă; atunci toate fiarele scapă de vânători, pentru că nimeni nu le poate vâna". Aceasta este taina pentru care Preacurata Fecioară Maria s-a numit negură, căci şi pe noi ne acoperă din calea vânătorilor.
După cuvântul de învățătură, preotul Vadim a mulțumit celor ce susțin și ajută la ridicarea și înfrumusețarea bisericii, după care cu un cuvânt de felicitare către cei prezenți a fost Dl. Alexei Antoci, primarul comunei, care a menționat și despre realizările anului 2023 pentru comună, dar și biserică, iar cei care sprijină biserica au primit Diplome de Ctitorie din partea preotului paroh.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu