Cinstirea sfântului Acoperământ datează începând din secolul
al V-lea, când Acoperământul (maforionul), Brâul și Cămașa (tunica) Maicii
Domnului ajung la Constantinopol. După tradiție, Acoperământul și Brâul au fost
găsite în mormântul Sfintei Fecioare din Grădina Ghetsimani, atunci când i s-a
deschis mormântul pentru Apostolul Toma.
Împăratul Leon I, în anul 473, așază Acoperământul împreună
cu Tunica Maicii Domnului într-un paraclis special din cadru bisericii Sfintei
Maria din Vlaherne (Panaghia Vlaherniotissa).
Acoperământul și Brâul Sfintei Fecioare, alături de un
fragment din lemnul sfintei Cruci erau considerate la Constantinopol obiecte
sfinte protectoare, „palladium”, fiind purtate în ceremoniile imperiale, la
sinoade, în procesiuni – pentru a proteja și binecuvânta capitala imperiului.
La nevoie, aceste relicve erau luate de împărați în războaie sau în expediții
militare.
Acoperământul sau maforionul era un articol vestimentar
specific mediului palestinian, care s-a păstrat cu stricteţe şi în perioada
talmudică. Femeile purtau un văl sau un şal mai lung, ce le cădea pe umeri şi
pe spate. Ele îl foloseau la nevoie şi pentru a căra alimente sau cereale. Cel
mai adesea, acest acoperământ era făcut din păr de cămilă, din ţesături de
cânepă sau in, iar pentru evenimente mai importante se folosea unul dintre
materiale mai preţioase, precum lâna sau porfira. Deşi uneori Acoperământul a
fost confundat cu Brâul Maicii Domnului, ele sunt în realitate două relicve
diferite. Astfel, brâul era un alt obiect vestimentar întâlnit la orientali,
care a apărut din motive practice, pentru a încinge hainele lungi şi largi.
Practica acoperirii capului a fost preluată de primii creştini, apoi și de
bizantini. În iconografie, spre deosebire de acoperămintele obișnuite,
Acoperământul Maicii Domnului apare începând cu secolul al V-lea ca fiind
împodobit cu trei stele, simbol al Pururea Fecioriei Maicii Domnului: înainte,
în timpul şi după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Sărbătoarea Acoprământului Maicii Domnului de la 1 octombrie
cinstește în mod deosebit arătarea Preasfintei Fecioare Maria petrecută în
secolul al-X-lea în Biserica din Vlaherne. Cartierul Vlaherne din
Constantinopol, locuit de vlahii veniți din Scithia Minor, a jucat un rol
important în evlavia marială din Bizanţ. Aceasta se datorează atât Icoanei făcătoarei
de minuni a Maicii Domnului – Vlahernitissa, cât şi a prezenței aici a
Acoperământului Maicii Domnului. Evenimentul amintit s-a petrecut în ziua de 1
octombrie a anului 911 când, în timpul unei privegheri de toată noaptea, pe la
ora 4 dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat ocrotind credincioșii adunați în
biserică de frica unei invazii barbare. Prezenți la această slujbă, Sfântul
Andrei cel Nebun pentru Hristos și ucenicul său, Epifanie, „au văzut pe
Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară
Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi
acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de
mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din
care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan.
Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi
Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: Împărate ceresc, primeşte
pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele
Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi
preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă
cinstesc pe mine, Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i
izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”.
În tradiția greacă această minune a fost sărbătorită mai mult
de către călugării din Sfântul Munte Athos. Cu timpul, a căpătat forma unei
sărbători, devenind foarte cinstită în lumea slavă, cele mai vechi icoane ale
Acoperământului Maicii Domnului datând din secolul al XII-lea. În picturile
unor mănăstiri precum Suceviţa, Hurezu, Polovragi și Govora găsim reprezentat
Acoperământului Maicii Domnului, ceea ce indică faptul că această sărbătoare
era cunoscută, chiar dacă s-a generalizat puțin mai târziu.
Primele biserici din părțile noastre, care au purtat hramul
Acoperământul Maicii Domnului sunt atestate în secolul al XVIII-lea. Prima și
cea mai cunoscută este biserica de lemn a Schitului Pocrov, ctitorită în anul
1714 de către fostul episcopul Pahomie. Acesta a închinat biserica din poiana
unde a sihastrit sărbătorii dragi duhovnicului său, Mitropolitul Dimitrie al
Rostovului. O altă biserică care a rămas în amintirea ținutului Năsăudului este
a mănăstirii din Sîngeorz așezată în „Runcul Mănăstirii”, datând din anul 1746,
care se presupune ca a purtat hramul Pocrovului. Această mănăstire de călugări,
din nefericire, a fost incendiată de către generalul Bukov și totodată a
dispărut odată cu acest moment.
În tradiția noastră populară, această sărbătoarea este
cunoscută sub numele de Pocroave (în slavonă „pocrov” care înseamnă văl,
acoperământ) și coincide de multe ori cu timpul când pământul se acoperă cu
brumă. De-a lungul vremii a căpătat o popularitate tot mai mare, astfel încât
începând cu anul 2017 a fost trecută ca sărbătoare cu cruce roșie în calendarul
Bisericii Ortodoxe Române, alături de celelalte praznice închinate Maicii
Domnului. Acestă popularitate poate fi explicată și de practica liturgică din
mănăstiri. De asemenea, în rânduiala de rugăciune personală mulți duhovnici
recomandă, mai ales la momente de încercare, citirea acatistului
Acoperământului, care multora le aduce mângâiere și încurajare, dar și
dobândirea celor de folos. Cu toate că semnificația istorică a sărbătorii este
mai puțin înțeleasă, în evlavia credincioșilor Acoperământul Maicii Domnului
este perceput ca fiind purtarea de grijă și ocrotirea Preasfintei Fecioarei
pentru toți cei care îi cer ajutorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu